the sweet escape..

Am asteptat atat de mult.. sa ajung un om mare.. sa fiu independent.. sa iau decizii pe cont propriu.. sa lucrez intr-o insitutie de prestigiu.. imbracat in costum si cravata; si asteptarile mi-au fost rasplatite..cu varf si indesat, in unele privinte.
Sorbeam capitala din priviri; in scurtele treceri spre si dinspre mare totul ma fascina.. cladirile inalte si impozante ale firmelor, aglomeratia, tramvaiul, racoarea unei calatorii cu metroul cand afara erau mai mult de 40 grade, amabilitatea oamenilor care se intreceau cu explicatii cand erau intrebati..vroiam din tot sufletul sa traiesc in fiecare zi intr-un astfel de mediu; ma intorceam in locul natal cu dezamagire si tristete.. dar cu dorinta si mai acerba de a evolua, de a imi pune limitele la incercare.. de a ajunge demn de capitala :) .
Acum, dupa aproape 3 ani petrecuti aici entuziasmul meu e pus la grea incercare.. cladirile inalte si impozante ascund oameni stresati, obositi, preocupati de cum pot face sa ajunga cat mai repede intr-o functie de conducere. Angajati in ipoteci pe perioade ametitor de lungi, pentru o casa de care nu au timp sa se bucure..pentru ca petrec enorm de mult timp la serviciu..pentru ca trebuie sa castige...sa-si plateasca ipoteca..cerc vicios.
Aglomeratia a devenit in sine un factor de stres..cozi infernale..Metroul este fascinant cand calatoresti cu el o data pe an; dar de 600 de ori pe an, e deja .. si parca nici oamenii nu se mai intrec in amabilitati..isi pun castile in urechi si se despind de lume..

Am primit tot ce mi-am dorit..dar imi pun des problema daca mi-am dorit ceva bun, constructiv mie si sufletului meu; si totusi nu mai e cale de intoarcere..pentru moment, cel putin.. sunt angrenat in multe activitati, importante ..si care implica enorm de multa raspundere.. Am ajuns alt om.. mai "matur si responsabil"...