Vorbim, din păcate, despre ceva cotidian, banal chiar. Este unul din acele fenomene universale ce străpung barierele sociale, culturale, etnice sau de orice altă natură. Din păcate, pentru că atrage după sine şi multă suferinţă. Şi aş vrea să analizăm puţin altfel tot acest proces.
De la început trebuie însă clarificat un lucru, şi anume, vinovăţia în astfel de cazuri este universală. Vinovat este cel care înşeală, dar vinovat este si cel care, stând lângă persoana iubită, nu a vrut să vadă adevărul din ochii celuilalt. Frica de schimbare mutilează personalitatea, naşte sclavi, disimulează realitatea până în punctul în care aceasta nu mai are nici o legătură cu exteriorul fiinţei umane.
Totul începe cu mult înainte de relaţia propriu-zisă, şi are mare legătură cu educaţia sau experienţa de viaţă personală. Un prim factor ţine chiar de imaginea relaţiei ideale, a partenerului ideal. Ce înţeleg prin relaţii oamenii? Nu cumva prea mulţi percep persoana iubită ca pe o proprietate? Vezi doar expresii de genul „femeia mea” sau „bărbatul meu”. Mulţi procedează ca la bursă şi „investesc” în celălalt sentimente, iar apoi au impresia că li se cuvine, că este dreptul lor să primească ceva în schimb.
De cele mai multe ori într-o relaţie unul dintre parteneri oferă mai mult, de cele mai multe ori unul dintre parteneri domină relaţia, dar nu este obligatoriu ca cel ce se implică mai mult să şi domine relaţia sau invers. Nu este important doar să iubeşti ci este esenţial să ştii să te laşi iubit/iubită. Poate o dovadă adevărată a iubirii este să ştii să ai grijă de sentimentele persoanei iubite. Multă lume ştie acest lucru, dar din diferite motive acţionează prost.
Şi totuşi, de ce se intâmplă să iubeşti şi să tragi clapă? Cred că sunt unii care au dezvoltat o pasiune pentru aşa ceva. Dar trecând peste excepţii, care este motivul ce determină un astfel de comportament? Avem oare o dorinţă ascunsă de a face rău celuilalt sau pur şi simplu ne interesează mai mult propria persoană, bunăstarea proprie?
Cred că în fiecare din cazuri răspunsul este unul mai complex de atât. Mulţi fac asta din frustrare, poate ca au paţit-o la rândul lor. Unii o fac din greşeală, ei chiar încercând să îl protejeze pe celălalt. O bună parte o fac din plictiseală, din dorinţa de nou. Sunt bineînţeles şi ocazii în care totul a fost o decizie de moment.
În orice caz, poate pentru unii va părea paradoxal, dar acest act al înşelării este unul plin de laşitate. Premeditat sau nu, el rămâne ca o pată în conştiinţa celui în cauză, dar nu datorită faptei comise. Sunt studii care arată ca oamenii sunt în mod natural poligami. Demnitatea se recâştigă în momentul în care cel în cauză are curajul să vorbească despre asta cu partenerul/partenera. Cât despre cel înşelat, dacă este un om deschis ce respectă drepturile şi libertăţile celuilalt, nu îl va supăra atât de tare faptul că a fost înşelat, cât faptul că a fost minţit.
În final, drept concluzie dacă doriţi, nu contează neapărat de ce iubeşti şi tragi clapă. Trăim într-o societate ce se eliberează de multe prejudecăţi sociale şi religioase la urma urmei. Ce lipseşte însă este responsabilitatea, contează deci cum iubeşti şi cum tragi clapă.
